CCR schimbă regulile arestului la domiciliu și desființează infracțiunea neplății la timp a impozitelor reținute la sursă

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au declarat în unanimitate neconstituțional articolul 222 din Codul de Procedură Penală, care reglementează durata arestului la domiciliu, astfel că până la punerea în acord a acestui articol cu dispozițiile CCR, el nu va mai produce efecte juridice.

Articolul de lege prevede că durata maximă a arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 30 de zile, iar această durată poate fi prelungită pe calupuri similare de 30 de zile, dacă se mențin temeiurile pe baza cărora s-a luat decizia. Durata maximă cumulată a arestului la domiciliu nu poate depăși 180 de zile (6 luni).

Judecătorii CCR constată însă că legea nu prevede care este durata maximă a măsurii arestului la domiciliu în cazul inculpaților care sunt deja trimiși în judecată sau se află în procedura de cameră preliminară, astfel că sunt încălcate drepturi prevăzute de Constituție.

„Curtea a constatat că, prin omisiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul acestui articol termenul și durata maximă a măsurii preventive a arestului la domiciliu luate în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății în primă instanță, sunt încălcate dispozițiile constituționale cuprinse în art.23 – libertatea individuală, art.25 – libera circulație, art.26 – viața intimă, familială și privată, art.39 – libertatea întrunirilor, art.41 – munca și protecția socială a muncii și, respectiv în art. 53 – restrângerea exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale”, arată un comunicat al CCR.

Într-o altă decizie, CCR a hotărât cu majoritate de voturi că un articol al legii pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (241/2005) este neconstituțional. Este vorba despre articolul 6, care prevede că „constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani reținerea și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă”.

Judecătorii CCR au constatat că „legea nu definește noțiunea de „impozite sau contribuții cu reținere la sursă”, astfel că norma care incriminează infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.6 din Legea nr.241/2005 nu întrunește condițiile de claritate, previzibilitate și accesibilitate, încălcând prevederile constituționale cuprinse în art.1 alin.(5) care consacră principiul legalității”.